MAE: 394 de români aduşi în ţară din țări care au restricționat traficul aerian pe fondul crizei COVID
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că, sâmbătă şi duminică, au revenit în ţară 394 de cetăţeni români - 146 din Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, 138 - din Regatul Ţărilor de Jos, 101 - din Regatul Spaniei şi 9 - din Republica Tunisiană.
Acţiunea face parte din seria demersurilor comune ale Ministerului Afacerilor Externe, ale Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor şi ale Ministerului Afacerilor Interne, pentru facilitarea revenirii în ţară a cetăţenilor români aflaţi în străinătate şi care au fost afectaţi de măsurile de restrângere a transportului aerian adoptate în contextul gestionării pandemiei de Covid-19, notează Agerpres.
Printre cetăţenii români care au revenit în ţară se regăsesc cei care se aflau în imposibilitatea de a-şi prelungi şederea pe teritoriul statelor respective, precum şi un caz medical.
MAE precizează că revenirea în ţară a fost asigurată prin intermediul a două curse aeriene speciale operate de compania Tarom şi alte două curse aeriene speciale operate de către companii private, pe rutele Bucureşti - Madrid - Bucureşti, Bucureşti - Amsterdam - Bucureşti, Bucureşti - Londra - Bucureşti, respectiv Bucureşti - Tunis - Bucureşti.
Demersurile autorităţilor române au permis şi revenirea a 37 de cetăţeni străini rezidenţi în România.
Ministerul Afacerilor Externe foloseşte acest prilej pentru a sublinia importanţa verificării cu atenţie, anterior oricăror deplasări, a informaţiilor postate pe site-ul MAE privind sfaturile şi alertele de călătorie, precum şi a informaţiilor de interes publicate pe paginile de internet ale misiunilor diplomatice şi ale oficiilor consulare ale României în străinătate.