Doi muncitori se chinuie să umple gropile de la intrarea în Capitală, pe Drumul Național 1, supravegheați de o a treia persoană.
Pentru ca bitumul proaspăt turnat să reziste, muncitorii l-au stropit cu nisip. N-are însă prea mari efecte, susțin specialiștii. Nici oficialii CNAIR nu-i contrazic, dar spun că n-au alte măsuri la îndemână.
Anul trecut, Compania Națională de Drumuri a cheltuit 65 de milioane de lei pentru repararea a peste o mie de drumuri.
Dialog reporter Alexandru Vlădescu - supraveghetor lucrări:
- Vă întreb doar cum se poate asfalta dacă e umed, vă rog să îmi răspundeți. Dumneavoastră îi supravegheați.
- S-a uscat până să ajungeți.
- Eu văd că e ud acolo, uitați. Rezistă asfaltul la temperatura asta de 0 grade?
- Este ca la dentist. Când te duci prima dată, nu-și pune plomba, îți face tratament. Nu știu ce preferați. Să dați în groapă, sau să fie așa până atunci?
Vezi materialul Realitatea TV în VIDEO!