"Intenţionez să continui să pregătesc revoluţia", a oferit asigurări Mihailo Gavriliuk, în vârstă de 34 de ani, într-o conferinţă de presă.
O înregistrare video, postată joi pe YouTube, surprindea un bărbat dezbrăcat complet, în zăpadă, cu urme de lovituri pe corp, şi poliţişti din cadrul unităţilor Berkut fotografiindu-l. Ministerul de Interne a prezentat scuze pentru fapte "inadmisibile" şi a promis o anchetă.
Gavriliuk a povestit că a fost arestat în cursul confruntărilor violente dintre poliţie şi manifestanţi care au avut loc începând de duminică şi până joi la Kiev, soldate cu cel puţin cinci morţi, potrivit opoziţiei. "După ce m-au prins, m-au lovit cu bastoane peste picioare, în cap, pe piept", a declarat el.
"După ce m-au bătut, m-au dezbrăcat complet şi m-au trântit pe jos", a povestit tânărul. "În timp ce mă aflam la pământ, mi-au pus piciorul pe cap, ca jucătorii de fotbal, şi s-au fotografiat", a continuat el.
Originar din partea de vest a ţării, "ucrainofonă", Gavriliuk a declarat că a fost supus acestor umilinţe din motive politice, poliţiştii, care vorbeau ruseşte, părând să vină din estul Ucrainei, o regiune "rusofonă" şi mai degrabă apropiată de Moscova.
El s-a prezentat ca fiind cazac, referindu-se la ţărani ucraineni care, în secolele al XVI-lea şi al XVII-lea, au creat tabere militare în sudul Ucrainei, cu scopul de a se elibera de dominaţia rusă şi poloneză. "Sunt un cazac, am depus un jurământ şi voi apăra poporul ucrainean", a subliniat el.
Tânărul a declarat că poliţişti i-au tăiat cu cuţitul meşa tipică cazacilor, după care i-au cerut să strige "Iubesc (trupele speciale) Berkut", lucru pe care a refuzat să-l facă.
După ce a fost "răpit" de către poliţie, el a fost bătut până când şi-a pierdut cunoştinţa, iar după aceea a fost dus la spital şi eliberat.