Conform ministerului Educaţiei Naţionale, la toate cele trei cicluri de învăţământ, respectiv licenţă, masterat şi doctorat, sunt aproximativ500.000 de studenţi înscrişi.
În România sunt 54 de universităţi de stat, dintre care şapte militare.
În majoritatea instituţiilor de învăţământ superior, anul universitar 2018-2019 are 32 de săptămâni de cursuri, şase săptămâni de sesiuni şi patru săptămâni de vacanţă.
Universităţile vor deschide noul an de învăţământ prin festivităţi. Astfel, Şcoala Naţională de Studii Politice din Capitală va avea festivitatea de deschidere a noului an în data de 1 octombrie la ora 10. La eveniment sunt aşteptaţi profesorii, studenţii, dar şi părinţii, scrie Mediafax.
Ceremonia de deschidere oficială a anului de studiu 2018-2019, la Universitatea din Bucureşti, are loc în data de 3 octombrie, la ora 10:00 la Palatul Universităţii de Drept. La eveniment vor participa rectorul Universităţii din Bucureşti, Mircea Dumitru, dar şi ambasadoarea Franţei în România, Michele Ramis.
Şi la Academia de Studii Economice din Bucureşti va avea loc deschiderea anului de învăţământ printr-o festivitate specială, care se va desfăşura pe 1 octombrie la ora 9:00, în blocul central.
La București, au fost și universități care au furat startul, iar tinerii și-au cunoscut mai repede colegii de grupă și profesorii.
Universitatea de Științe Agronomice și-a deschis de duminică dimineața porțile pentru noua generație de ingineri. Sunt peste trei mii de boboci înscriși la programele de studiu puse la dispoziție. Căutate sunt facultățile de medicină veterinară, Cadastru, dar și horticultură.
Anul universitar pentru generația 200 a debutat la Universitatea Politehnica încă de săptămâna trecută. Studenții de aici sunt pasionați de informatică și calculatoare și își propun să își dezvolte propriile afaceri. Iar colegii mai mari le-au sărit în ajutor cu sfaturi.
Anul acesta, universitatea oferă burse de o mie de euro pentru olimpici și burse de merit de 1.200 de lei. În plus, vor face cursuri în cea mai modernă sală din București. Noua aulă are o capacitate de peste o mie de locuri și este a treia ca mărime din Capitală.
Între timp, studenții de la celelalte universități își amenajează camera din cămin.
O cameră la cămin costă aproximativ 300 de lei, în timp ce chiria unei garsoniere ajunge în București la 270 de euro.