Martin Elias s-a născut pe 18 iunie 1990, la Valledupar, în Columbia. El era fiul lui Diomedes Díaz, cântăreţul şi compozitorul cu cele mai mari vânzări de discuri din istoria muzicii Vallenato. Diomedes a murit în decembrie 2013, la 56 de ani, dar Martin Elias i-a călcat pe urme şi a devenit unul dintre interpreţii cei mai apreciaţi ai genului Vallenato, muzică tradiţională, cu influenţă spaniolă, indigenă şi africană, foarte apreciată în Columbia.
Vineri dimineaţă, în jurul orei 07.30 (ora 15.30, ora României), se întorcea din staţiunea Covenas, unde avusese un concert în Joia Sfântă. La un moment dat, pe drumul spre San Onofre, în zona Aguas Negras a încercat să evite un motociclist care-i apăruse în faţă, iar maşina sa s-a răsturnat. Viteza excesivă şi drumul foarte prost au amplificat gravitatea accidentului, afirmă poliţia. Artistul a suferit răni grave la cap şi plămâni şi în ciuda eforturilor medicilor, care l-au şi operat, a murit în jurul orei 13.30 (ora 21.30, ora României). Anunţul decesului a stârnit emoţie şi consternare pe reţelele de socializare.