„În momentul de faţă, pe mine mă interesează să găsim o soluţie pentru România, o soluţie de guvernare. Poziţia mea publică a fost foarte clară, nu cred că există o altă şansă de a forma un Guvern onorabil şi benefic pentru România decât prin refacerea coaliţiei de guvernare.
Dacă colegii mei vor persista în speranţa absurdă de a obţine voturile PSD-ului la învestirea unui Guvern minoritar, evident că există posibilitatea să ne despărţim.
Eu nu am trăit atâţia ani, ca să mai accept încă o experienţă distrugătoare pentru România, cum a fost experienţa USL", a declarat, vineri, Ludovic Orban, la RFI România.
În același timp, Ludovic Orban spune că nu a discutat încă despre o eventuală demisie în bloc din partid, cu alți parlamentari. Fostul președinte PNL a declarat că „nu a purtat astfel de discuţii deocamdată" cu cei 41 de parlamentari care-l susțin.
Este vorba de cei 41 de senatori și deputați care îl susțin pe Ludovic Orban premier după căderea Guvernului Cîțu, marți, în Parlament. Aceștia au semnat o scrisoare publică în care afirmă că fostul președinte PNL se bucură de cea mai mare autoritate publică.