Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a primit o notificare de la constructorul care realizează varianta ocolitoare a municipiului Bacău, prin care acesta anunță o pauză de o săptămână. Motivul este reprezentat de faptul că muncitorii intră în săptămâna liberă.
"Antreprenorul Spedition UMB a informat CNAIR că începând de joi, 21.03.2019, lucrările pe șantierul Variantei Ocolitoare a Municipiului Bacău se vor opri până marți, 26.03.2019, motivul fiind faptul că muncitorii antreprenorului sunt în săptămâna liberă. De marți, 26.03.2019, lucrările vor fi reluate la capacitate maximă, în două schimburi, începând cu ora 07:00. Precizăm că în cele trei săptămâni dintr-o lună în care se lucrează în câte două schimburi, programul de lucru este luni – sâmbătă, inclusiv", se arată în comunicatul CNAIR.
Totodată, constructorul a precizat că în perioada în care pe șantier nu va fi activitate, utilajele vor fi garate în puncte special amenajate pentru a fi păzite.