Chiar dacă guvernul a adoptat două ordonanțe de urgență pentru a ajuta constructorii, aceștia se plâng că modificările Executivului nu sunt suficiente. Compania Națională pentru Administrarea Infrastructurii Rutiere spune că lucrările la Autostrada Transilvania vor fi reluate după ce va fi adoptată noua ordonanță de ajustare a prețurilor la materialele de construcții.
„Am discutat cu reprezentanții companiei, imediat ce va fi adoptată modificarea la OUG 64 în Guvern, atunci vor relua și lucrările. Știm foarte bine că această OUG este la MIPE, urmează să fie promovată în ședință de Guvern. Avem o relație foate bună cu constructorii care lucrează, avem și metode contractuale cu cei care nu lucrează să lucreze, dar aici nu este cazul”, a precizat Alin Șerbănescu, purtător de cuvânt CNAIR.
Fostul ministru al Transporturilor Cătălin Drulă atrage atenția că se poate ajunge la întârzieri de ani de zile pentru aceste proiecte cu finanțare din fonduri europene dacă se vor rezilia contractele.
Săptămâna aceasta, guvernul va adopta o nouă ordonanță de urgență pentru a putea ajusta contractele conform prețului real al materialelor de construcții.