LUCKY MARINESCU A MURIT. Ceea ce i-a convins pe francezi a fost interpretarea melodiei "Sanie cu zurgălăi", preluată și de Edith Piaf. În acea perioada, interpreta era căsătorită cu Nicolae Goliceanu, consilier la Camera de Comerț Exterior. "Era un om deosebit de sever și intenționam să divorțez, însă îmi era foarte frică de repercusiuni. Din cauza tratamentului dur la care mă supunea, am decis să nu mai revin în țară și să rămân în Franța. Mi-am lăsat în țară soțul și băiatul, Laurențiu, în vârstă de 4 ani", rememora Lucreția (Lucky) Marinescu acum ceva vreme, citată de jurnalul.ro.
LUCKY MARINESCU A MURIT. O întâmplare care a făcut-o să-și amintească de fiul ei a determinat-o să ia o hotărâre riscantă, dar plină de curaj și, cu ajutorul unui om influent de la Concernul Rockfeller, Lucky s-a întors în București cu gândul de a-l recupera pe Laurențiu. Planul era bine pus la punct: după ce-și va fi luat băiețelul, în Iugoslavia urma să o aștepte un avion particular care să o ducă înapoi la Paris. Cu ajutorul bărbatului influent și al unei mașini închiriate a ajuns la poarta grădiniței unde se afla fiul ei, însă directoareea, care între timp devenise amanta soțului solistei, l-a informat pe acesta că îi este răpit fiul, iar Lucky a fost prinsă la Vama Giurgiu.
LUCKY MARINESCU A MURIT. A fost închisă o lună alături de însoțitorul francez, iar o săptămână a făcut greva foamei. Impresionat de drama artistei, comandantul temniței, generalul Filip, îi alina suferința oferindu-i reviste. Încarcerarea interpretei a avut un ecou fantastic în Occident, la postul de radio Europa Libera comentându-se pe larg acest incident. Situația ei a ajuns și la urechile lui Nicolae Ceaușescu, care a dispus imediat o anchetă. Când a aflat că Lucky Marinescu nu a făcut nimic care sa vină în contradicție cu rigorile regimului, Ceaușescu a ordonat sa fie eliberată pe 25 aprilie 1969.
LUCKY MARINESCU A MURIT. A obținut custodia copilului și s-a angajat la Hotel Nord, unde patru luni a cântat alături de pianistul Guido Manusardi. "Am făcut închisoare pentru a-mi lua copilul cu mine, în Franța. Dar, deodată ce am reușit să divorțez, m-am hotărât să rămân în țară", a mai spus artista.