„Am anunţat că vom declanşa procedurile pentru organizarea de concursuri transparente, pentru ocuparea funcţiilor de conducere din structurile noastre. Am demarat această procedură şi începând din această săptămână, 150 de funcţii de conducere din cadrul celor opt structuri ale MAI au fost scoase la concurs. Sunt structuri importante ale MAI care aveau conduceri interimare.
Prioritar este să avem o conducere stabilită prin concurs, pentru că avem situaţii în care a fost împuternicit un an şi a expirat acea perioadă. Este o primă etapă a procesului de stabilizare pe funcţii, care are ca scop creşterea eficienţei manageriale a structurii noastre. Prin acest demers tragem un semnal corect în ceea ce priveşte responsabilizarea actului de conducere. Ocuparea prin concurs a funcţiilor de conducere va fi regula şi va avea o dinamică constantă, practica împuterniciţilor în funcţie rămânând una excepţională", a declarat Lucian Bode.