Sunt vizați medici de la instituții de renume, precum Spitalului Militar "Regina Maria" din Brașov și Spitalul de Urgență „Sfântul Spiridon” din Iași.
"Sub coordonarea procurorului de caz din cadrul PÎCCJ - SUPC, polițiști din cadrul I.G.P.R. - Direcția de Investigare a Criminalității Economice și Direcția de Investigații Criminale, I.P.J. Brașov, Iași, Neamț și Suceava, pun în aplicare 24 de mandate de percheziție domiciliară pe raza judeţelor Brașov, Iași și Neamț, la sediile sociale ale unor firme specializate în distribuirea de aparatură medicală, la domiciliile persoanelor fizice presupus a fi implicate în activitatea infracțională sau imobile deținute de aceștia", a comunicat Ministerul de Interne.
De asemenea, vor fi efectuate percheziții domiciliare la sediul unei primării comunale, la sediile unor unități medicale - spitale și la sediul unei organizații non-guvernamentale.
Din cercetări au rezultat indicii cu privire la faptul că unele cadre medicale ar fi efectuat mai multe intervenții chirurgicale, cu încălcarea procedurilor de lucru și a indicațiilor de utilizare a dispozitivelor medicale, care au afectat ori au pus în pericol integritatea corporală, sănătatea și chiar viața unor persoane, pacienți ai acestora.
În cauză este începută urmărirea penală in rem sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu, luare de mită, dare de mită, fals intelectual, uz de fals, înșelăciune, fals material în înscrisuri sub semnătură privată, precum și continuarea executării lucrărilor după dispunerea opririi acestora de către organele de control competente.
În documentarea activității infracționale, s-a beneficiat de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul IGPR, ANAF și Corpului de Control al ministrului Sănătății.