Hotărârea de joi deschide calea pentru reluarea accesului la site-ul Wikipedia pe teritoriul turc, transmit Reuters şi DPA, preluată de Agerpres.
Măsura fusese luată la sfârșitul lunii aprilie 2017 de guvernul de la Ankara în urma introducerii în enciclopedia online Wikipedia a unor informaţii în care Turcia era acuzată de legături cu organizaţii teroriste.
Blocarea accesului la Wikipedia a fost una din multele interdicții impuse de Erdogan. Interzicerea accesului la enciclopedia online a urmat unui lung șir de restricții dictate de președintele turc după tentativa de lovitură de stat din 15 iulie 2016. O facțiune a armatei a încercat atunci să doboare regimul lui Erdogan, însă a eșuat. Cel puțin 260 de oameni au murit atunci și peste 2.200 au fost răniți. De atunci, președintele Recep Tayyip Erdogan a reușit să-și consolideze și mai mult puterea, a instituit stare de urgență și a început un adevărat val de epurări. De atunci, peste 150.000 de angajați ai instituțiilor statului au fost demiși. Alți 50.000 de oameni din armată, poliţie, sistemul judiciar, universitari şi din alte sectoare au fost arestați, fiind acuzați că sprijină mișcare lui Fethullah Gulen, cel pe care Erdogan l-a numit “autorul” puciului.
Fundaţia Wikipedia, organizaţia non-profit care găzduieşte Wikipedia, a contestat în mai 2017 la Curtea Constituţională decizia de blocare a accesului la enciclopedia online.
De asemenea, în luna mai a acestui an Fundaţia Wikipedia a prezentat acest caz Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO). Guvernul turc trebuie să îşi prezinte poziţia până pe 10 ianuarie 2020.
„Concluzia Curţii Constituţionale că este vorba despre o încălcare a libertăţii de exprimare în legătură cu Wikipedia nu este surprinzătoare. Ce e surprinzător este faptul că această Curte a avut nevoie de doi ani şi jumătate pentru a lua o decizie”, a comentat Yaman Akdeniz, activist pentru drepturile omului şi profesor de drept la Universitatea Bilgi din Istanbul.
În opinia sa, amânarea acestei decizii a fost motivată politic. În ultimii ani, Turcia a restricţionat accesul la YouTube şi Twitter.
„Curtea a judecat în numai zece zile apelul contra interzicerii Twitter şi în 45 de zile apelul în cazul YouTube”, a adăugat Akdeniz.
Curtea a votat cu 10 contra 6 că interzicerea Wikipedia pe teritoriul Turciei este neconstituțională. E de așteptat ca autoritățile să se conformeze deciziei și să ridice interdicția.
Turcia se situează pe locul 157 din 180 de țări în clasamentul realizat de Reporteri fără Frontiere privind libertatea media.
Turcia blochează în prezent peste 288.000 de website-uri, conform aceluiaşi expert.
„Astăzi este o zi bună pentru cei care cred ca noi în puterea cunoașterii și a dialogului”, a notat Fundația Wikipedia într-un comunicat, adăugând că „Suntem încurajați de acest rezultat și vom continua să lucrăm pentru o lume în care cunoașterea este accesibilă gratuit pentru toți”.
Fondatorul Wikipedia, Jimmy Wales, a salutat și el decizia printr-un tweet postat pe pagina personală: „bine ai revenit, Turcia!”.