Stone a fost pus în mod formal sub acuzare la cererea procurorului special Robert Mueller, care coordonează ancheta în acest caz.
Printre capetele de acuzare cu care se confruntă consultantul politic sunt: obstrucționarea unei anchete oficiale, fals în declarații și influențarea martorului.
Roger Stoner a fost arestat vineri dimineața în urma unui raid al FBI la locuința acestuia din Florida, informează CNN.
Roger Stone a vorbit în faţa tribunalului federal din Florida, iar ulterior a fost eliberat pe cauţiune.
Roger Stone a declarat că nu va depune mărturie împotriva împotriva preşedintelui Trump în ancheta procurorului special Robert Mueller privind implicarea Rusiei în alegerile din 2016.