Deşi ancheta a fost deschisă de aproape doi ani, procurorii DNA s-au împotmolit în aşteptarea unei decizii a Tribunalului Teleorman, care trebuie să dea undă verde pentru cercetarea unor fapte legate de activitatea TEL DRUM.
Şeful DNA spune că în absenţa acestei decizii investigaţia nu poate merge mai departe. Cum s-a ajuns aici? "Norocul" lui Dragnea ține de faptul că și-a pierdut calitatea de deputat, iar Curtea Supremă nu mai are competențe pe dosar:
,,Și eu mi-aș dori să fie soluționat cât mai repede acel dosar, cu o soluție legală. Știți că a fost necesară redeschiderea urmăririi penale într-un alt dosar, care privea o parte din acele infracțiuni care făceau obiectul investigației din cauza respectivă (în ceea ce privește dosarul Teldrum – n.r.). A fost sesizată Înalta Curte pentru confirmarea redeschiderii, cauza a fost declinată pentru că între timp o persoană își pierduse calitatea de parlamentar și, practic, competența revenea tribunalului și a fost trimis la Tribunalul Teleorman. După ce tribunalul se va pronunța. într-un fel sau altul, va fi soluționată și acea cauză", a declarat marți Călin Nistor.
În acest dosar, Dragnea este acuzat de abuz în serviciu, fraudare de fonduri europene şi constituire de grup infracţional. Fostul lider social-democrat ispăşeşte o altă condamnare de trei ani şi jumătate de închisoare.