Potrivit sursei citate, Federația Internațională de Scrimă a suspendat toate competițiile din cauza pandemiei de coronavirus.
Anunțul privind o posibilă infectare a delegației noastre a venit, însă, chiar după concursul de la Budapesta, unde România a avut o prezență numeroasă.
După competiție, la întoarcerea în Asia, sportivii din Coreea de Sud și din China au fost testați dar, conform comunicatului primit de la FIE, numele acestora nu a fost dezvăluit. S-a precizat, însă, că cei mai mulți dintre aceștia sunt asimptomatici.
În consecință, în regim de urgență, Federația Română de Scrimă a notificat sportivii care au participat pentru România la acestă competiție. Lor li s-a transmis să intre de urgență în autoizolare la domiciliu, să se testeze împotriva virusului COVID -19 și să acorde atenție simptomelor în familiile lor, prietenilor și persoanelor din anturaj, în special a celor în vârstă care au și alte probleme de sănătate.