Dacă toate bonurile ar fi validate, câştigul la loterie ar fi de 54,9 lei.
Astfel, în Bucureşti au fost depuse 2.348 de cereri de către persoanele care au avut bonuri fiscale emise pe 7 februarie, cu valori între 6 lei şi 6,99 lei, cele mai multe în Sectorul 6 (512 solicitări), urmat de Sectorul 2 (429), Sectorul 4 (415 solicitări), Sectorul 3 (399 solicitări), Sectorul 5 (338 solicitări) şi Sectorul 1 (255 solicitări).
La Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj s-au înregistrat 1.025 de cereri, în Braşov au fost depuse 888 de cereri, la Iaşi - 767 cereri, Hunedoara - 709 cereri şi în Constanţa - 684 cereri.
Cele mai puţine solicitări de revenidicare a premiului la loterie au fost primite de administraţiile ANAF din Giurgiu (105), Călăraşi (113), Ilfov (150), Mehedinţi (154) şi Harghita (170).
"În luna iunie 2015 va fi organizată o nouă extragere ocazională, pentru bonurile fiscale emise în lunile aprilie şi mai 2015. Precizăm că în luna mai nu a fost programată nicio extragere", a comunicat Ministerul Finanţelor Publice la solicitarea MEDIAFAX.