Mărirea preţurilor la terenurile din jurul capitalei a început să încingă spiritele printre locuitorii comunelor vecine Bucureştiului. În localitatea Vidra, din zona de sud a Capitalei mai mulţi oameni se plâng că au obţinut titluri de proprietate pe un anumit teren, iar când au mers să-l revendice, au constatat că pământul respectiv se află de fapt într-o altă zonă, cotată mai ieftin.
Locuitorii din Vidra susţin că primarul a redistribuit terenurile după placul său.
"Se fac cartiere de vile pe terenurile noastre", se plânge un locuitor.
Oamenii susţin că deşi au cerut explicaţii autorităţilor locale, acestea au refuzat să stea de vorbă cu ei.
Legea proprietăţii spune că în momentul în care a fost emis titlul de proprietate pe teren, acesta nu mai poate fi mutat. Primarul din Vidra are însă o altă explicaţie.
"Au început să se vândă terenurile în Vidra, ei nu au acceptat unele terenuri şi-acuma şi-au adus aminte că au avut teren undeva anume", a explicat primarul comunei Vidra.
În urmă cu doar câţiva ani pământurile în zonă nu depăşeau 2-3 euro pe metru pătrat, dar odată cu extinderea cartierelor rezidenţiale din capitală acestea se vând acum şi cu 70 de euro pe metru pătrat.