Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău, evacuarea celor şapte locatari care se aflau în locuinţe la momentul respectiv s-a făcut în urma unui apel la numărul de urgenţă 112, care sesiza că pe casa scării se simte un miros puternic de gaz.
Totodată, în zonă a ajuns şi un echipaj al furnizorului de gaze pentru a interveni şi a opri alimentarea cu gaze a imobilului. "Echipa de intervenţie a E.ON Gaz a constatat existenţa unei defecţiuni la cutia regulatorului de presiune de la scara blocului. Odată cu remedierea defecţiunii, s-a reluat şi alimentarea cu gaze a respectivei scări de bloc. Echipajul de pompieri a asigurat pe toată durata intervenţiei măsurile de prevenire şi stingere a incendiilor şi de înlăturare a oricărei situaţii de urgenţă ce ar fi putut apărea", a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, Andrei Grecu.
După aproximativ o oră, pompierii au permis revenirea în locuinţe a locatarilor evacuaţi din bloc pe timpul desfăşurării lucrărilor de remediere a defecţiunii.