Intrarea și ieșirea din zona carantinată prin alte zone și căi de acces decât cele deschise circulației publice de pe drumurile naționale, județene, comunale și forestiere vor fi interzise.
Va fi interzisă și circulația și staționarea în spații publice a persoanelor, cu excepția motivelor bine justificate, precum deplasarea la serviciu, la medic, pentru realizarea de activități agricole .ș.a., pe baza Declarației pe proprie răspundere, legitimației de serviciu sau a adeverinței eliberate de angajator.
Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu, adeverința eliberată de angajator sau o declarație pe propria răspundere.
Petrecerile și orice evenimente publice sunt, de asemenea, interzise, iar barurile și restaurantele, închise.
Amenzile pentru nerespectarea măsurilor de protecție sanitară pot ajunge până la 15.000 de lei.
DSP și INSP au mai propus carantinarea a încă zece localități din apropierea Bucureștiului, unde rata de infectare depășește 9 la mia de locuitori. Este vorba despre Popești Leordeni, Otopeni, 1 Decembrie, Mogoșoaia, Dobroiești, Buftea, Bragadiru, Chiajna, Corbeanca și Snagov. În aceste localități există însă multe persoane care se deplasează în Capitală în scop profesional, astfel că măsura privind carantina ar putea să nu aibă efectul scontat, susțin reprezentanții celor două instituții.