Deputatul PSD Liviu Pleșoianu a revenit cu acest mesaj după ce, în urmă cu două zile, a povestit cum s-a încercat compromiterea și discreditarea sa cu semnături trase la xerox după ce nu a reușit să strângă numărul necesar de 200.000 pentru înscrierea la alegerile prezidențiale.
Deputatul PSD a afirmat că a primit, duminică, în ultima zi de depunere a candidaturilor, un număr suficient de semnături care i-ar fi permis să se înscrie în cursa prezidenţială, însă a constatat, după ce a verificat listele, că mare parte din acestea erau trase la xerox, deci erau falsificate. Listele au venit de la „binevoitori anonimi, care au vrut să mă „ajute” să mă compromit”, a scris politicianul, marți, pe Facebook. El a reușit să strângă doar 146.328 de semnături, din cele 200.000 necesare.
În mesajul transmis miercuri, deputatul PSD spune că „legislația cu privire la strângerea de semnături trebuie respectată”. Acesta consideră că „Biroul Electoral Central a făcut foarte bine că a sesizat Parchetul General” în cazul celor care au depus liste cu semnături falsificate sau liste xeroxate.
„Când vrei să fii Președintele României, începe prin a respecta MĂCAR legislația cu privire la strângerea de semnături!”, subliniază Liviu Pleșoianu în noul mesaj postat pe pagina sa de Facebook.
„Unele site-uri de știri scriu că eu acuz Biroul Electoral Central de nu știu ce plan malefic. Nicidecum! Chiar consider că BEC îți face foarte bine datoria! Cine a depus liste cu semnături falsificate sau liste xeroxate - chiar TREBUIE tras la răspundere! Este inadmisibil să vrei să candidezi la Președinția României și primul lucru pe care îl faci să fie încălcarea grosoloană a unei legi! Să te prezinți cu liste xeroxate sau cu semnături falsificate e FOARTE GRAV! Iar Biroul Electoral Central a făcut foarte bine că a sesizat Parchetul General!
Eu, așa cum am scris la 4:30 noaptea, cu câteva ore înainte de momentul când ar fi trebuit să-mi depun candidatura, am renunțat tocmai pentru că am descoperit foarte multe liste cu nereguli. Am luat la mână fiecare listă și am constatat că, în ultima zi, persoane anonime încercaseră să mă trimită direct în penal trimițându-mi câteva zeci de mii de semnături xeroxate color. A fost un plan bine pus la punct prin care s-a urmărit discreditarea mea mizându-se probabil pe faptul că entuziasmul îmi va întuneca rațiunea, mai ales sub presiunea ultimelor ore dinaintea termenului limită.
...Dar, atenție! BEC își face doar datoria în ceea ce privește candidații care au depus semnături falsificate sau liste xeroxate! Planul prin care s-a încercat scoaterea mea definitivă de pe scena politică nu are NICIO legătură cu Biroul Electoral Central și sper că jurnaliștii care au preluat greșit vor face rectificările necesare.”, și-a încheiat Liviu Pleșoianu mesajul postat pe Facebook.