APP a transmis miercuri poziția oficială față de Liviu Dragnea.
„În urma ședinței de astăzi 31 august 2022, transmitem următoarele:
1. Din acest moment A.P.P. se disociază în mod public, definitive și irevocabil de Dragnea Nicolae Liviu.
2. Din acest moment toate toate materialele de propagandă legate de persoana, imaginea și numele Dragnea Nicolae Liviu , sunt declarate neautorizate în cadrul A.P.P., și nu vor mai putea fi folosite în nicio organizație a partidului.
3. Membrii de partid care se vor folosi în continuare de imaginea și numele lui Dragnea Nicolae Liviu, indiferent de funcția interimară deținută, vor fi excluși din partid, prin decizie centrală sau locală.
4. Persoanele numite interimar în diferite funcții din cadrul organizațiilor A.P.P. care îndrăznesc să împiedice desfășurarea activității organizatorice prin nepredarea documentelor de evidență a membrilor de partid, cât și actele financiar contabile, vor întâmpina plângeri penale oficiale, din partea avocaților A.P.P.
Mulțumim celor 47 de colegi ai noștri, prezenți astăzi la ședință, adică Vicepreședinților de la nivel central, membrilor B.P.N. și membrilor C.Ex. (Președinților interimari ai Organizațiilor Județene, Președinților Organizațiilor de Femei, Tineret și Diaspora) care au susținut în unanimitate aceste rezoluții finale.
Îi salutăm pe toți românii patrioți și curajoși înscriși în A.P.P., care împărtășesc și susțin aceleași idealuri comune.
A.P.P. este o stare de spirit!
A.P.P. nu este partidul unui singur om, sau a unui grup occult!
A.P.P. înseamnă românism, nu securism!
A.P.P. este un partid al tuturor românilor, al tuturor categoriilor sociale, al fiecărui om în parte. Este partidul care va promova în toate funcțiile administrative centrale și locale, în Parlament și în Guvern, românii liberi și hotărâți să schimbe destinul lor și al oamenilor pe care-i reprezintă.
A.P.P. nu va accepta comenzi și ordine din exteriorul partidului, impuneri sau propuneri de liste secrete transmise sau recomandate de sistemul securistoid”, se arată în comunicatul APP.
Codrin Ștefănescu, secretar general al APP, a anunțat cu o zi înainte că partidul va da o rezoluție pentru a marca disocierea de Liviu Dragnea. Mesajul a fost transmis de fostul om de încredere al lui Liviu Dragnea în ediția de marți, 30 august, a emisiunii Culisele statului paralel, cu Anca Alexandrescu.
Codrin Ștefănescu rupe tăcerea - Fostul om de încredere al lui Liviu Dragnea face acuzații incendiare despre relația cu statul paralel
„Faptul că am declarat public că mă despart de Liviu Dragnea, și mâine, oficial, voi da o rezoluție în sensul ăsta, am argumentele mele”, a anunțat Codrin Ștefănescu, în emisiunea de marți Culisele statului paralel, la Realitatea PLUS.
„Îi dai afară pe cei care-și fac poză cu el. Un partid democratic”, l-a întrebat Anca Alexandrescu.
„Nu mai bine isi fac ei partid cu Dragnea? Si se iau de mâna și cu Traian Basescu, pe care-l face el patriot?! (...)
Ne-a șocat pe toți! Pentru mine, epoca Traian Băsescu a fost cea mai cumplită și mai grea din istoria României, a abuzurilor, arestărilor, protocoalelor secrete, in care s-a dat România pe bucăți. Au intrat la puscarie medici chirurgi, antreprenori, oameni politici. (...) 10 ani răi. Să vii tu să spui că ăsta e patriot?! Și eu să fiu de acord cu tine?”, a mai spus Codrin Ștefănescu, la Culisele statului paralel.