Liviu Dragnea i-a comparat pe puciștii din PSD cu ISIS, după respingerea moţiunii simple împotriva ministrului Justiţiei, Tudorel Toader: "Am citit pe un site ca nu stiu ce au dejucat pucistii. Se pare ca pucistii din PSD, incet, incet, ajung ca ISIS. Indiferent ce bombita apare pe nu stiu unde prin lume, ei si-o revendica", a spus Liviu Dragnea.
Gruparea disidentilor anti-Dragnea, formată din nume grele, precum Paul Sănescu, Gabriela Firea, Adrian Țuțuianu şi Marian Neacșu, ar fi ameninţat că va vota moţiunea simplă împotriva ministrului Justiţiei Tudorel Toader şi chiar o motiune de cenzură împotriva Guvernului daca Liviu Dragnea il va remania pe Paul Stanescu din funcţia de vicepremier şi ministru al dezvoltarii, au informat Realitatea TV și realitatea.net. Citește aici detalii!
Președintele PSD a izbucnit nervos, la un moment dat.
Întrebat despre legea conform căreia cei care au de ispășit pedepse de închisoare de maximum cinci ani pot executa pedepsele la domiciliu, Liviu Dragnea a replicat nervos: "Și cu ce dracu’ mă ajută pe mine, domnişoară? Ca să înţeleg şi eu, că totuși m-am săturat. Sunt și eu om și îmi ajunge.
Vorbiți cu haștag, vorbiți cu Iohannis, să dea un decret să mă împuște mâine. Ați ajuns, oameni tineri, să susțineți securiștii și abuzurile în România. Până când o să vorbească unii, începând cu domnul Buble, care, mă rog, are o protecție serioasă, și terminând cu dumneavoastră. Toate prostiile o să le tot susțineți.
Cu ce dracu' să mă avantajeze? Că mi-au distrus viața ani de zile. Am fost condamnat fără niciun fel de probă la referendum, pentru că s-a supărat Băsescu, și fără nicio probă în cel de-al doilea dosar. Asta este marea corupție".
Vezi VIDEO aici!