”Statistica nu mi se pare reală și nu cred că ar trebui să ne luăm după ea pentru a face propuneri pentru începerea școlii. Părinții din școală ar trebui consultați. În baza analizei școlii, trebuie stabilit dacă se poate asigura distanțarea și dacă elevii care stau acasă pot beneficia de educație online. Dacă sunt coroborate cele două condiții, putem merge pe scenariul hibrid, cu prezența la școală la o săptămână sau două, depinde cum hotărăște Consiliul de Administrație. Noi am propus 14 zile pentru că este perioada în care te poți infecta și pot apărea simptomele.
La școală, copiii sunt în siguranță. Cel puțin la nivelul Bucureștiului, s-au făcut investițiile necesare. Am monitorizat acest lucru. (...) Hibridul cred că este cel mai viabil de implementat la nivelul Bucureștiului”, a spus Ilea.
Vicepreședintele FNAP a subliniat că amânarea deschiderii școlilor nu este o opțiune, dar a atras un semnal de alarmă legat de numărul cadrelor didactice, care nu a fost suplimentat față de anul trecut.”Nu cred că este un scenariu viabil amânarea începerii școlilor. Avem nevoie ca ai noștri copii să meargă la școală, să reînvețe mersul la școală și să socializeze”, a spus acesta.
În privința școlii online, Ilea a transmis că poate fi o opțiune, dar pentru viitor. ”Educația online va funcționa foarte greu, în unele localități nu există infrastructura pentru așa ceva. Școala online din semestrul al doilea nu a fost o școală adecvată, care să ne mulțumească pe noi, părinții. Șanse sunt pentru a se pune pe roate învățământul online, dar nu într-o perioadă așa scurtă. Putem începe de acum poate pentru la anul, să fie o variantă de backup dacă va fi cazul. Eu merg pe varianta școlii tradiționale, față în față cu profesorul”, a conchis reprezentantul părinților.