După Liturghie, credincioșii sunt așteptați la Cantina de Ajutor Social, unde autoritățile au pregătit peste 60 de mii de sarmale, ceai și vin, pentru a-i servi pe cei care au venit la Cuvioasă.
În primele zile ale pelerinajului au fost peste 90.000 de credincioși care au trecut prin fața sfintelor moaște. Unii au stat și peste 20 de ore la coadă pentru a se putea ruga Sf. Parascheva și Sf. Spiridon.
Coada s-a întins până pe Splai Bahlui, peste trei kilometri. Orele de așteptare i-au făcut însă pe unii să cedeze. Au fost peste 300 de cazuri medicale. Peste 30 de persoane au ajuns la spital cu luxații, crize, hipertensiune, infarct sau epilepsie. Au fost date și opt sancțiuni în valoare de peste 2.000 lei, pentru cerșetorie și scandal.
Detalii pe Realitatea de Iași