Dezvăluiri cutremurătoare despre fiica lui Elvis Presley
Fiica cea mare a Lisei Marie Presley este autoarea care a terminat autobiografia începută de artistă. Acest recent volum scoate la iveala secrete ale mamei sale, o viață ținută departe de ochii publiculu. Devastarea a venit odată cu moartea năprasnică a fiului ei, în vârstă de 27 de ani.
A zdrobit-o, nimic nu a mai fost la fel fără fiul său cel iubit, se arată în cartea „From Here to the Great Unknown”, terminată de Riley Keough, după ce mama sa a murit în ianuarie 2023, la doar 54 de ani.
Lisa Marie Presley a fost atât de afectată de pierderea fiului ei, Benjamin Keough, încât i-a ținut trupul în casă timp de două luni după moartea acestuia. Această dezvăluire este incredibil de șocantă.
Mai mult, ciudățenia nu s-a oprit aici, scrie publicația PageSix. Cu fiul mort în casă, Lisa Marie Presley a chemat un specialist în tatuaje, ca să-i facă și ei un tatuaj identic cu unul din cele realizate pe corpul lui Benjamin Keough.
Elvis Presley, legenda care a scris istorie. Lucruri mai puțin cunoscute despre regele muzicii
În carte, Lisa Marie dezvăluie că a trebuit să se forțeze să rămână coerentă în viață și asta doar de dragul copiilor rămași: Riley și fiicele gemene Harper și Finley Lockwood, acum în vârstă de 16 ani.
În primă fază, nu se putea hotărî unde avea să îl înmormânteze: în Hawaii sau la Graceland, moșia din Memphis unde și Elvis este îngropat.
Până la urmă, a ales locul de veci al familiei, locul de veci de la Graceland unde odihnește și ea, din 2023.
„Casa mea are o anexă. În acel spațiu l-am ținut pe Ben încă două luni. Nicio lege din California nu te obligă să îngropi imediat pe cineva”, a explicat Lisa Marie în carte.
”Am dat de o proprietară de pompe funerare foarte empatică, iar ea mi-a spus: Deocamdată ți-l aducem acasă pe Ben Ben.”
Încăperea în care a stat cadavrul a beneficiat de o climatizare propice. Mai exact, acolo s-a păstrat o temperatură foarte scăzută.
De asemenea, tânărul decedat a fost onorat atât de mamă, cât și de sora Riley, căci amândouă și-au făcut tatuaje ca unul de-ale lui.
Tânărul avea doar 27 de ani când a decis să-și încheie socotelile cu viața. S-a împușcat în piept, în casa luxoasă a familiei din California.