Liliecii din peștera aflată la Șoimuș, pe traseul Lotului IV al viitoarei autostrăzi Lugoj – Deva, vor ajunge în județul Timiș, scrie zhd.ro.
"La Agenția pentru Protecția Mediului Hunedoara a fost depusă în data de 29 august 2017 cererea de autorizare pentru recoltarea și capturarea unor specii de lilieci din Peştera Tunel, comuna Șoimuş, solicitare depusă de către Tehnostrade SRL în calitate de mandatar al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) SA. În urma acestei solicitări, APM Hunedoara a emis autorizaţia de mediu pentru recoltarea și capturarea speciilor de lilieci existente în Peştera Tunel din Şoimuş şi relocarea acestora în Peştera Româneşti din judeţul Timiş. Din punct de vedere al protecţiei mediului, nu mai există alte impedimente care să întârzie lucrările la autostrada Deva – Lugoj", a comunicat Agenția pentru Protecția Mediului Hunedoara.