„Mă bucur mult să fiu alături de dvs. la început de an, dar şi într-o perioadă, zic eu, foarte bună pentru potenţialul educaţiei româneşti, vorbim despre un an cu cea mai mare alocaţie bugetară pentru educaţie, care include, sigur majorarea salariilor în învăţământ dar, şi mai important pentru discuţia noastră din această sală, îndreptarea inechităţilor pentru funcţiile de conducere. Am reuşit prin actele normative de la finalul anului trecut şi prin ce va apărea acum. Prin Hotărârea de Guvern cu coeficienţii pentru salariile directorilor, să îndreptăm acele inegalităţi, adică practic dvs, care aveaţi mai multe responsabilităţi decât colegii, aveaţi, de multe ori, salariile mai mici decât colegi de-ai dvs care aveau doar partea de predare şi sporurile aferente”, le-a spus Ligia Deca directorilor de şcoli din Prahova.
„Colegii mei mi-au schiţat aici nişte teme de discuţie, o să dau doar câteva exemple, că poate sunt de interes. Am vorbit despre creşterea salariilor personalului din învăţământ. Ştim că salariile au crescut, în medie, cu între 25 şi 30% anul trecut, anul acesta vor creşte, tot aşa, pe medie, cu 20%, asta înseamnă că între iunie 2023-iunie 2024 avem o creştere, per total, de peste 50% în medie, în învăţământ. În cazul directorilor, creşterea, raportată la luna decembrie, începând cu 1 ianuarie, este de aproximativ 30%. În iunie, creşterea, pe medie, tot aşa, sare undeva la 36%, vorbim despre creşteri importante”
Ea a dat exemplul unui director de şcoală grad I care va putea avea 11 484 de lei, fără sporuri, după majorările din luna iunie a acestui an, în timp ce salariul unui director de şcoală grad II va fi de 11.812 lei la care se pot adăuga sporuri.
„De asemenea, un profesor cu grad didactic I, cu peste 25 de ani vechime, în iunie va câştiga un salariu brut de aproximativ 10.232 de lei, iar un debutant, în luna iunie, va câştiga un salariu brut de 6.446 de lei, mă refer la debutanţii de până la un an vechime, la care se pot adăuga diferite sporuri”, a explicat Deca.