Cu o investiție totală de peste 225 de milioane de euro prin PNRR, Ministerul Educației construiește și reabilitează energetic școlile, transformându-le în spații prietenoase cu mediul, moderne, care să aibă apoi statutul de școli verzi, așa cum a precizat Deca.
Apelul de proiecte pentru construirea rețelei de școli verzi a fost lansat anul trecut, iar sprijinul financiar acordat distribuit în două subcomponente, Reabilitare energetică (investiția vizând o suprafață totală de 300.000 m2, cu o valoare totală de 150.000.000 de euro) și Construcții noi (investiția vizând o suprafață totală de 46.400 m2, cu valoarea totală de 75.000.960 de euro).
“Fiecare pas pe care îl facem ne aduce mai aproape de un sistem de învățământ sustenabil și prietenos cu mediul. Așteptăm cu nerăbdare să vedem cum aceste clădiri prind viață! Mă bucur că, odată cu semnarea contractelor, am putut discuta cu primarii și despre stadiul pregătirilor pentru noul an școlar. Împreună, chiar putem construi un viitor mai bun pentru elevii și profesorii noștri”, a precizat Ligia Deca.
PNL transmite că administrațiile liberale sunt primele interesate de finanțarea cu bani europeni a modernizării școlilor, motiv pentru care lista proiectelor eligibile cuprinde foarte multe școli din localități administrate de PNL.
Amintim că statutul de „școală verde” desemnează profilul unei școli care creează un mediu sănătos și care favorizează învățarea, în timp ce economisește resurse, generează energie electrică proprie și folosește tehnologii ce reduc emisiile de gaze cu efect de seră (pompe de căldură, autobuze electrice încărcate cu energie electrică produsă din panouri solare fotovoltaice etc.).