Sebastian Eusebiu Aposotolache în vârstă de 66 de ani este originar din Ocna Mureș. De-a lungul timpului a fost profesor de teatru, muzician, coregraf și fost colaborator al Operei din Viena. Bazele grupării au fost puse în anul 2008, iar procurorii DIICOT au făcut primele mișcări în 2016.
În realitate, bărbatul se folosea de sectă pentru a-și satisface fanteziile sexuale. Acesta era ajutat de o fostă angajată a Facultății de Arte din Târgu Mureș, care racola studente pentru grupare.
Femeia, care era coafeză în facultate, și-a introdus fiica în sectă, încă de la vârsta de 12 ani și a fost exploatată sexual de guru Sebastian, până la maturitate.
Alte fetele erau atrase sub pretextul unor ritualuri spirituale și erau supuse perversiunilor sexuale, ținute captive, în condiții precare, în așa numitele "case sfinte". O astfel de "casă sfântă" era în localitatea Eremitu.
Erau vizate acele fete care fie erau mai timide, fie aveau o situație mai precară. Aici intervenea mana dreapta a Gurului, care lega o relație de prietenie cu ele. Fetele făceau destăinuiri despre viața lor privată, probleme, sau dorințe și ea le trimitea la guru Apostolache.
După ce secta a fost destructurată au urmat două condamnări la Tribunalul Mureș și la Curtea de Apel Târgu Mureș.
Apostolache a primit 9 ani de închisoare cu executare, iar angajata care racola fetele a primit și ea 8 ani de închisoare cu executare. Cei doi au dispărut înainte ca sentința la Curtea de Apel Târgu Mureș să devină definitivă și sunt de negăsit.