Dumitru Andresoi, cunoscut ca fiind cel mai mare crescator de ovine din Romania, a fost retinut, in noaptea de miercuri spre joi, de Parchetul European, fiind acuzat ca a fraudat fonduri europene in valoare de peste 11,2 milioane lei.
In acelasi dosar au mai fost retinute alte doua persoane. Vorbim despre directorul adjunct al APIA Hunedoara si seful de serviciu din cadrul institutiei mentionate.
Retinerile vin in urma unor ample actiuni inteprinse de procurorii europeni in cursul zilei de miercuri. Persoanele vizate in acest dosar au fost ridicati de catre politistii de la DGA si dusi pentru audieri la biroul EPPO de la Timisoara.
Andresoi ar fi pus la cale un mecanism extrem de elaborat de a obtine ilegal subventii din fonduri europene, spun surse judiciare. Potrivit surselor citate, in perioada 2018 -2023, acesta ar fi incheiat contracte de arenda pentru terenuri din mai multe judete din tara.
Fiind in special zone impadurite acestea nu erau eligibile pentru a primi subventii pentru intretinerea pasunilor, dar cel supranumit ”regele oilor” din Romania a gasit o metoda. Avea angajati care identificau terenuri care erau eligibile pentru primirea subventiilor pe raza aceleiasi comune, iar la APIA erau indicate ca fiind arendate aceste parcele pentru care nu avea, in realitate, niciun titlu si niciun drept de a primi vreun leu. Verificarile facute in cadrul anchetei au aratat ca 85% din suprafata declarata la APIA nu se suprapunea cu cea arendata in acte. Culmea este ca nimeni nu s-a prins de nimic si ani de zile cei de la APIA Hunedoara au aprobat decontarea subventiilor.
Mai mult decat atat, Andresoi avea planuri mari. Acesta ar fi depus actele pentru a mai primi alte opt milioane de lei ca subventii, dar ancheta procurorilor a blocat plata banilor, in acest caz fiind vorba doar de tentativa de fraudare a fondurilor europene. Documentele nu erau insa pe numele sau, ci al mamei sale, o femeie in varsta de 85 de ani.
Nu este prima data cand Andresoi se afla in vizorul legii. Anterior, acesta a fost condamnat cu suspendare pentru evaziune fiscala.