"A venit timpul să accelerăm lupta împotriva eroziunii democrației, statului de drept și drepturilor fundamentale chiar în centrul UE", au solicitat liderii Partidului Popular European (PPE, dreapta), Aliantei Progresiste a Socialistilor si Democratilor (S&D), liberalilor și verzilor, în scrisoarea adresată cancelarului german Angela Merkel si Ursulei von der Leyen, presedinta CE, care gestioneaza bugetul plurianual al UE, în valoare de 1.000 de miliarde de euro.
Deși nu este făcută o referire directă, țările vizate sunt Ungaria și Polonia, care primesc subvenții europene masive, dar nu dau curs apelurilor Uniunii Europene de a respecta independența Justiției, libertatea presei și drepturile minorităților, potrivit ziare.com.
Scrisoarea a fost făcută publica cu o zi inaintea începerii negocierilor, joi, între europarlamentari și cele 27 de state membre UE, privind găsirea unei soluții de compromis asupra bugetului UE.
Deputatii europeni insistă ca cele 27 de state membre să aprobe o propunere a PE din aprilie 2019, prin care alocarea fondurilor europene este condiționată de respectarea statului de drept, altfel nu vor vota.