”Zilele acestea au fost mesaje diferite în comunicarea partidelor în raport cu comunicarea Guvernului. Nu am agreat o comunicare unitară a coaliției, de aici și faptul că presa preia, cum este normal, știri de la cei care le comunică, așa cum le comunică. În Coaliție s-au discutat zeci de puncte, diferite măsuri cuprinse în pachete de reforme, reforme reale, de care România are nevoie pe mai multe planuri”, a transmis Ciprian Ciucu într-o declarație distribuită pe pagina de Facebook a PNL.
Liberalul a enumerat câteva dintre temele discutate, cum ar fi ”starea bugetului – cum poate fi echilibrat prin tăieri de cheltuieli, reducerile bugetare sectoriale ale ministerelor de linie (prin reducerea aparatului instituțiilor centrale cu 20%, așa cum a fost agreat în Programul de Guvernare)”.
Cât despre investițiile prin Programul Anghel Saligny, fondurile de coeziune, diferitele programe guvernamentale, proiectele Companiei Naționale de Investiții, potrivit lui Ciucu s-a discutat ”de unde se iau și unde se pun bani, ce facem cu proiectele aflate în derulare”.
”Nu s-a pus niciodată problema stopării Programului Anghel Saligny, deci nu a câștigat cineva vreo dispută, pentru că nu a existat una. Da, proiectele din Programul Anghel Saligny vor fi evaluate individual, cu privire la stadiul real de implementare, și nu în funcție de nivelul plăților. Dar îndemn colegii să fie rezervați – resursele bugetare sunt aceleași, practic vor fi doar prioritizate după implementare, nu după plăți. Va dura mai mult, dar poate va fi mai bine. Proiectele nu vor fi oprite, doar temporizate, iar finanțarea lor va continua și în anul viitor”, a mai spus Ciprian Ciucu.