De asemenea, Gigi Chiru și Fundația Umanitară "Christian Gigi Chiru" au fost obligați la plata a câte 3.000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu apel, scrie AGERPRES.
Gigi Chiru a fost trimis în judecată în noiembrie 2012, fiind acuzat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța că, în campania electorală pentru alegerile locale din 2012, în calitate de candidat la funcția de primar al municipiului Constanța, a transmis prin poștă alegătorilor bonuri valorice medicale cu scopul de a-i determina pe aceștia să îl voteze în funcția pentru care candida.
Potrivit procurorilor, în luna mai 2012, în timpul campaniei electorale, Gigi Chiru le-a distribuit cetățenilor, prin intermediul fundației sale, 24.000 de tichete valorice pentru procurarea de medicamente din farmacii, în valoare de 25 de lei fiecare.
Tichetele primite de constănțeni puteau fi utilizate doar dacă erau validate la sediul Fundației umanitare "Christian Gigi Chiru" prin aplicarea unei ștampile, pe baza cărților de identitate ale cetățenilor.
Anchetatorii susțin că la farmaciile care încheiaseră protocoale de colaborare cu fundația liderului județean al PDL au fost decontate peste 11.000 de bonuri valorice pentru medicamente.
"Cele peste 11.000 de bonuri au fost tipărite în culorile electorale ale învinuitului, prezentau aceeași imagine a candidatului, în aceleași obiecte de vestimentație și în aceeași ipostază ca și afișele și bannerele electorale oficiale ale învinuitului, iar pe ambele fețe ale înscrisurilor distribuite populației se afla sloganul electoral oficial al candidatului, respectiv Câștigă Chiru, Câștigi și Tu! De asemenea,(...), în chiar cuprinsul bonurilor era inserat un text din care rezulta că învinuitul Chiru Gigi Christian era cel care oferea bonuri valorice cadou în valoare de 25 de lei", conform rechizitoriului întocmit de procurori.