Liderul de sindicat s-a declarat mulţumit de numărul de participanţi, care au demonstrat că "se poate" şi au înţeles că numai aşa pot fi rezolvate problemele.
"Au înţeles că numai aşa se pot rezolva problemele. La noi, în Sistemul de Apărare şi Ordine Publică, şi în cadrul Ministerului Sănătăţii doar în stradă se pot rezolva problemele, pentru că uitaţi-vă cu câtă indiferenţă ne tratează. Aceşti guvernanţi, acest PSD, partid de centru stânga, uitaţi-vă, priviţi indiferenţa lor, cu privire la problemele noastre. Ei s-au aşezat bine, temeinic, au bani prin conturi, prin străinătate. Aţi văzut că la Videle, cum plouă, se plimbă cu barca, pentru că banii pentru diguri au fost duşi în altă parte, de aceea ne tratează cu indiferenţă.(...) Poliţia este urâtă de infractori", a spus preşedintele SNPPC.
Coarnă susţine că, de fapt, autorităţilor se tem şi sunt timorate de partenri de dialog care pune întrebări, are şi alte soluţii, nu cred tot ce li se promite şi de aceea "închid porţile".
"Nu am primit nimic de la nimeni, absolut nimic de la nimeni, decât comunicări publice, gen "ce mai vrem, că ne-a mărit de 4 ori". Doamna Carmen Dan (ministrul de Interne n.r) confundă un spor cu mărire de salariu(...) sigur că au o temere să discute cu noi. (...) Oamenii nepregătiţi închid porţile, ei sunt oameni mici pentru funcţiile acestea mari, au coborât funcţia la nivelul lor, dar ei trebuie să se ridice la nivelul funcţiei. Nu ai ce să discuţi cu ei, nu aveam nicio aşteptare. Am mers acolo (la Guvern n.r) doar ca să marchez momentul, să se vadă, că eram convins că fondul cauzei nu va fi rezolvat, pentru că ei nu stau în Guvern", a afirmat Corană, care a intenţionat să intre sâmbătă la discuţii la Guvern.
La rândul său, Gabriela Lică, reprezentantul medicilor anatomo-patologi, a declarat pentru AGERPRES că acest protest s-a vrut un semnal de alarmă că prin Ordonanţa 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi prin Ordonanţa 79/2017 privind modificarea Codului fiscal "se distrug anatomia patologică şi medicina legală".