Până la începutul acestei săptămâni s-au înregistrat aproape 2 milioane de treceri prin turnichete (1.955.483 de treceri), potrivit Agerpres. Luna cu cele mai multe treceri prin turnichete, aproape 700.000, a fost luna februarie.
În prezent se schiază pe toate pârtiile din Poiana Brașov: Kanzel, Lupului, Doamnei, Ruia, Drumul Roșu, Sulinar, Subteleferic, Bradul și Stadion.
Starea pârtiilor este bună, stratul de zăpadă are o grosime între 70 și 90 de centimetri. În această dimineață, la ora 9.00, temperatura în zona domeniului schiabil era 0 grade Celsius, dar în zilele următoare se anunță temperaturi negative, noapte, și ninsoare.
Funcționează următoarele instalații de transport pe cablu: telecabina Capra Neagră, telegondola, telescaunele Ruia și Lupului, teleschiurile Ruia și Bradul.
Viceprimarul Sebastian Rusu a declarat miercuri că a avut discuții „cu cei care se ocupă de întreţinerea pârtiilor, cu cei care se ocupă de transportul pe cablu şi cu cei din Poiană, astfel încât, cu siguranţă, ne dorim să prelungim perioada în care vom putea schia. Luăm în calcul prelungirea sezonului de schi până la sfârşitul lunii, dar vom veni cu evaluări săptămânale, să constatăm care este starea pârtiilor. Cu siguranţă săptămâna viitoare vom putea schia fără probleme în Poiana Braşov", relatează Agerpres.
În același timp, Direcția județeană de Sănătate Publică a anunțat că rata de infectare cu SARS-COV-2 din județul Brașov este 4,14 la mia de locuitori, în scădere de la 4,24, iar în municipiul Brașov este de 5,20 la mie, în scădere de la 5,31.
Primăria Braşov a anuțat că se va face, săptămânal, o analiză a stării tehnice a pârtiilor şi a modului în care turiştii şi agenţii economici respectă măsurile anti-COVID-19.
"Săptămâna viitoare se va face o nouă analiză şi, dacă cele două criterii - referitoare la măsurile anti-COVID şi la starea tehnică a pârtiilor - sunt îndeplinite, şi va mai exista şi cerere, atunci sezonul va putea fi prelungit până la sfârşitul lunii. Autorităţile iau în calcul, inclusiv, posibilitatea, din cauza reducerii stratului de zăpadă, închiderii doar a anumitor pârtii", potrivit Primăriei Brașov.
Conform hotărârii adoptate de autoritatea locală, administratorul sistemului de transport pe cablu a creat culoare foarte lungi pentru schiori în zona de aşteptare pentru a se evita aglomeraţia, iar în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică unităţile de alimentaţie publică aflate la o distanţă mai mică de 100 de metri de marginea pârtiei vând doar produse alimentare ambalate şi băuturi non-alcoolice îmbuteliate, în regim take-away.
Doar turiştii care sunt cazaţi în cabanele/hotelurile în care funcţionează acele unităţi de alimentaţie publică pot fi serviţi în regim normal.