Părțile comestibile ale guliilor cu o perioadă de vegetație mai mică de 90 de zile (soiuri extra-timpurii) și ale celor cu o perioadă vegetativă de 90-130 zile (soiuri timpurii) sunt numite în mod curent gulioare, în timp ce acelea cu o perioadă de vegetație mai mare de 130 zile sunt numite gulii. După culoare, se cultivă soiuri de gulii și gulioare albe, respectiv albastre.
Aceste legume prezintă o sursă excelentă de Vitamina C, Vitaminele A, E, B, K; de minerale precum fosforul, fierul, zincul, potasiul, magneziul, calciul și cuprul; de acid folic, luteină, dar și fibre dietetice. Gulia conține apă în proporție de peste 90%. Glucozinolatul determină aroma caracteristică și gustul, cunoscut ca având activitate anticarcinogenică, conform Agerpres.
Gulia poate fi consumată crudă sau gătită, asemănându-se la gust cu varza și conopida, având o aromă dulce cu ușoare nuanțe înțepătoare, o caracteristică dată de uleiurile eterice. Cele mici pot fi gătite întregi cu tot cu coajă. Gulia aduce o aromă specială unor ciorbe, iar gulia murată este considerată o delicatesă. Se conservă la frigider, rezistând una-două săptămâni.
Consumul de gulie reglează nivelul glucozei în sânge, fiind deci o legumă indicată spre a fi consumată și de către diabetici. Are proprietăți excepționale și poate fi folosită în prevenirea sau ameliorarea diferitelor boli, ca, de exemplu, durerile musculare, anemia, cefaleea, infecțiile intestinale.
Gulia este o bună sursă de fosfor mineral, care are un rol esențial în formarea și menținerea sănătății oaselor și a dinților, contribuind astfel la creșterea și regenerarea țesuturilor și ajutând la menținerea Ph-ului sângelui. Copiilor în creștere sau celor suferind de rahitism li se recomandă să consume suc proaspăt de gulii. Având proprietăți tonice și mineralizante, sucul de gulii, în combinație cu sucul de morcov sau țelină, este excelent pentru întărirea sistemului osos.
Datorită conținutului caloric scăzut, gulia este indicată în dietele de menținere a siluetei sau în curele de slăbire.
