În Europa, pe fondul tensiunilor tot mai mari, a sărăciei și a războiului, asistăm la înscăunarea extremiștilor la conducerea unor state aliate. În Italia, noul premier Georgia Meloni s-a remarcat drept activist vocal încă de la vârsta de 19 ani, fiind o admiratoare vehementă a dictatorului fascist Benito Mussolini. Același trend îl observăm și la noi. Vedem cum AUR încercă să profite de succesul "fraților" de la Roma, iar George Simion salută călduros această victorie, sperând că și el va pune, peste doi ani -ori poate mai devreme- mâna pe butoanele de comandă de la București. Dar acest joc, pe termen lung, va fi unul dezastruos pentru țară.
”Manifestările de patriotism se pot face și prin ce spui, se pot face mai ales prin ce faci, si câteodată se fac prin ce taci.", spunea marele Ion C. Brătianu. A-ți iubi țara nu înseamnă să o spui cu glas tare, ci înseamnă a lucra în interesul țării și pentru binele poporului. Azi, trâmbițele naționalismului răsună fals în urechile întregii lumi, în orice colț al globului. Iar România nu face excepție: la televizor ne dăm iubitori de patriei, iar în spatele ușilor închise ne urmărim interesul. Să vă reamintesc votul rușinos pe care și senatorii de la AUR l-au dat pe majorarea propriilor salarii? Să vă reamintesc de faptul că proiectele serioase, care pot salva această țară, sunt ascunse în sertare? Dacă sunteți așa iubitori de neam, stimați aleși, indiferent de culoarea politică, fie de la putere, fie din opoziție, de ce nu vă luptați pentru a opri hoția din energie? De ce vă ascundeți în spatele lui Putin și a războiului? De ce nu luați exemplele omologilor din alte țări, care luptă cu toate instrumentele pe care le au la dispoziție, pentru a proteja populația?
Așa cum v-au explicat și experții, de atâtea ori, din acest platou, cel mai mare profitor din jaful național este chiar statul. Statul care e obligat, conform constituției, să își protejeze cetățeni. Ei bine, la noi e invers. Nu știu ce calcule fac "specialiștii" din coaliția de guvernare, dar este clar că nouă ne cam da cu virgulă. Cifrele oficiale arată că statul a încasat 73% din facturile nesimțite! Așadar, dragi români, aproape trei sferturi din suma pe care trebuie să o achitați, lună de lună, la energie, ajunge în bugetul țării. Iar hoția de anul trecut este încurajată si împinsă la extrem. Furnizorii emit deja facturi uriașe, recalculări pe ani de zile, bani pe care romanii i-au mai plătit o dată, cel puțin. În epoca tehnologiei și a invenției, am ajuns sa dăm mici averi pe luxul de a a avea energie electrica și gaze. Fie statul eșuează din cauza incompetenței cu care e condus, fie politicienii, care sunt plătiți din buzunarele noastre ca să și le îndestuleze pe alte lor, aplica pași din strategii impuse pe plan extern.
E grav în ambele situații, însă a doua ipoteză se traduce prin "trădare de neam". Românii au suportat cu mult curaj și iarna trecută, dar și multe altele înainte, și preturile uriașe de la raft, dar acum parcă, mai mult ca niciodată, s-a umplut paharul nedreptăților cu care suntem bombardați fără încetare. Suntem aproape la mijloc de toamnă, iar problemele sunt cât se poate de grave! Aflăm pe canale oficiale că un mare furnizor de energie a fost la un pas de a intra în incapacitate de plată, ceea ce ar duce în secunda doi la un blocaj general în toată piața, precum și la măsuri de raționalizare, de deconectare a unor consumatori sau chiar de blackout național.
Ne-am întors în comunism, stimați telespectatori! Iar dacă atunci strângeam cureaua ca să facem ceva pentru țară, să plătim datorii externe, azi facem economie degeaba. Ni se spune să fim cumpătați, să stăm la 19 grade, cu pături în plus pe noi, în beznă și frig, ca să plătim tot facturi nesimțite. Dar pentru ce? Ca să își umple statul visteria, din care politicienii să își aprobe pe repede înainte salarii mai mari, în timp ce se ceartă pe mărunțișul pe care ni-l aruncă nouă. Ne-am săturat de firimituri, nu ne mai ajung! Nu mai vrem să economisim fără sens, nu mai vrem să renunțăm la mâncare sau medicamente, așa, doar de dragul vostru, al celor care ne conduceți spre dezastru. Măsurile care ne pot salva vin tot din afară. Potrivit unor oficiali europeni, aproximativ 10 state membre intenționează să preseze Comisia Europeană, pentru a plafona la nivel comunitar prețul gazelor.
În tot acest noian de perdele de fum și haos din jurul nostru, primim și o veste bună la început de săptămână. Fondul Monetar Internațional a revizuit pozitiv prognoza de creștere economică a României pentru 2022, la 4,8%, de la 3,5%. Una caldă, alta rece: pe de altă parte, creșterea economiei mondiale încetinește mai accentuat decât se estima în urmă cu câteva luni, din cauza crizelor legate de energie și inflație, care riscă să provoace recesiune în statele dezvoltate, după cum se arată într-un raport publicat de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică. Deși pentru acest an încă se estimează un avans al economiei mondiale de 3%, organizația cu sediul la Paris a înrăutățit previziunile pentru 2023 la 2,2%, de la un nivel de 2,8% prognozat în iunie. În special perspectivele Europei sunt pesimiste. Or fi ajuns aceste cifre pe masa decidenților, sau ne îmbătăm cu apă rece din ce ne transmite FMI?
Deși vedem că sunt și semnale pozitive, nu le simțim efectele în buzunarele noastre. Românii trăiesc mai rău decât acum un an, sau doi iar situația de deteriorează văzând cu ochii. Și, în timp ce vă lăudați cu măsurile împotriva sărăciei, multe carduri sociale nu au ajuns nici acum la cei în nevoie! Așadar, pe hârtie stăm bine, excelent chiar. În realitate, experimentăm din nou o austeritate din ce în ce mai accentuată. Și apropo de ce nu vă place să auziți voi, liderii de carton, care nu luați măsuri când vedeți derapaje separatiste în coaliția voastră de guvernare, vă spun că am motive și azi să critic UDMR, care este orice altceva numai partid politic nu, partid instigator, dezbinator, separatist!
Am întrebat de ce nu aveți curaj să îi trimiteți în opoziție, să tragă aer curat în plămânii verzi ai micului Putin din Ungaria, dar nici un răspuns. Iată că am identificat și un primar curajos care nu a așteptat ca dreptatea să se facă la porțile somnului mut de la București și a acționat rapid local. Și bravo lui! Cherecheș, ca despre el este vorba, nu a acceptat ca tricolorul României să fie dat jos și nici ca prezentarea produselor să fie in maghiară! Cinste acestor primari oameni politici care se lupta pentru cetățenii săi și ii reprezintă. Dacă nu avea Baia Mare un Cherecheș, acum nici acest târg de castane nu se mai numea românesc, ci maghiar! Nu înțelegi ce citești, ghinion! Nu găsești pâine, ia kurtos-kolac! Să vă fie rușine vouă celor care aveți puterea în mâini azi și vă faceți că nu vedeți, nu auziți, nu vă pasă să interveniți ca sa le stricați lor jocurile maghiare via micul Putin!
În aceste timpuri atât de complicate asta ne mai trebuie: să ne smulgeți o bucată din țară, să puneți lacăt pe ea și steagul maghiar, ștergând istoria noastră așa cât ai clipi! Nu se poate, pentru că în România nu se doarme, cum se doarme aici la guvernare! Încă mai avem oameni lucizi, integri, conștienți de riscurile, de strategiile distructive promovate voit sub falsa pălărie a unui compromis. Asta este România! Vreți sa stați aici, învățați sa respectați în primul rând. Roșu galben și albastru este tricolorul ce ne reprezintă, iar limba română este obligatorie și pentru voi, chiar dacă azi jucați, ziceți voi, pe cai mari! Nu vă convine, Ungaria vă aparține, să cereți mai mult când om avea și noi românii reprezentanți în Parlamentul ungar și primari locali pentru comunitățile de acolo. Dar nu este totul despre dreptate și dublu sens nu? Cu sens unic, voi doar luați de la statul roman nu dați nimic! Să vă aud peste câțiva ani că nu mai aveți nimic românesc în zona că v-au luat totul pe nimic și n-ai ce face ca s-a și vopsit totul cum? In steagul unguresc! Cum UDMR a făcut scut in jurul instigatorului. Așa sa facă si politicienii romani scut in jurul lui Cherecheș. Să rămână lege! Nimeni, nici măcar UDMR, nu are voie să schimbe steagurile și limbile pe teritoriul României!
Un editorial semnat de Alexandra Păcuraru și Adrian Dragomir.
Așteptăm mesajele și poveștile dumneavoastră la adresa de email legileputerii@realitatea.net.