”Am fost primul care a deschis TIR-ul. A avut o problemă în august cu climatizarea, care nu mai funcționa, erau 40 de grade. În acea perioadă aveam câteva locuri libere și pacienții au fost transferați în mai multe spitale. Am făcut cereri că nu putem lucra în acel TIR.
A mai fost pus în funcțiune în octombrie, au mai fost probleme cu oxigenarea. Am fost norocoși și pacienții au fost și atunci mutați. Am cerut să fie autorizat”, a povestit medicul.
Amin Zahra a subliniat că astfel de TIR-uri nu pot fi folosite decât cel mult două zile pentru tratarea pacienților Covid-19 cu forme severe.
”Din punctul mei de vedere, este o Terapie Intensivă intermediară. Nu putem ține pacienții mai mult de 48 de ore. În TIR se află niște ventilatoare care sunt de tip transport. Un pacient critic nu se poate ventila cu acest ventilator, nu poți atinge o saturație bună cu acest ventilator. În acest TIR ar putea sta mai mult timp pacienți cu forme ușoare. Un pacient intubat, dacă rămâne fără oxigen câteva minute este foarte mult, iar timpul de acțiune este foarte scurt”, a explicat acesta.