“La dublarea alocațiilor a fost mereu o problemă, e o lege populistă facută de PSD ca să arunce în aer Guvernul. E o lege făcută fără finanțare, din punctul meu de vedere e neconstituțională.
Noi vom crește alocațiile de la 1 august, e în avizare deja proiectul de lege, în următoarea ședință de Guvern va fi avizat. Și în creșterea pensiilor și în cea a alocațiilor trebuie luat în considerare că am cheltuit cel mai mare procent pe investiții din ultimii ani," a afirmat ministrul Finanțelor.
Întrebat care ar fi procentul de majorare luat în calcul, Cîțu a precizat că este mai mare decât propunerea făcute pentru pensii (majorare de 10% - N.R.). "Premierul va anunța (cu cât vor crește alocațiile-n.r.). Creșterea e mai mare decât am propus să crească la pensii. În jurul acestei cifre de 15%, da. Dar vom face de la 1 ianuarie o altă creștere, nu ne oprim aici. Știm că sunt probleme, dar contextul este unul dificil."
Ministrul Finanțelor Publice a precizat că decizia privind majorarea pensiilor va fi anunțată la jumătatea lunii august.
“Pentru pensii, vom anunța la rectificarea bugetară, care va avea loc la jumătatea lunii august. Eu susțin 10 la sută, e ceea ce susțin acum în context economic”, a completat Cîțu.