”Noi, anul acesta, chiar dacă a fost o secetă extremă care a produs pagube imense, necesarul de consum pentru populația României este acoperit. Atât pentru consumul uman, cât și pentru celelelte necesități interne este acoperit. Iar noi am reușit să acoperim o parte din pierderile fermierilor. Dorința noastră este ca în anii viitori să nu se întâmple același lucru, vrem ca fermierii să își poată plăti angajații, să poată să exporte”, a declarat Adrian Oroș în emisiunea Legile Puterii, de la Realitatea PLUS.