Președintele Klaus Iohannis a promulgat joi legea potrivit căreia decorațiile statului român nu mai pot fi conferite cetățenilor care au fost lucrători sau colaboratori ai Securității și au desfășurat activități de poliție politică.
Interdicția îi vizează și pe românii care au fost condamnați la pedeapsa privativă de libertate, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea de drept sau reabilitarea judecătorească.
Actul normativ modifică legea privind sistemul național de decorații al României, în ceea ce privește condițiile în care cetățenilor nu le pot fi conferite decorații ale statului român, potrivit Radio România Actualitati.
Conform expunerii de motive a actului normativ, persoanele care sunt onorate cu distincțiile statului român trebuie să fie ”de înaltă calitate morală” și asupra lor ”nu trebuie să planeze nicio umbră de îndoială”.