Proiectul de lege are ca obiect de reglementare "instituirea unei forme speciale a concediului pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 18 ani şi a indemnizaţiei corespunzătoare, în cazul copilului aflat în carantină sau izolare din cauza unei suspiciuni asupra unei boli infectocontagioase, acordate asiguraţilor pentru care nu s-a dispus măsura izolării sau a carantinei şi a căror activitate nu se poate presta de la domiciliu".
În cazul copilului pentru care s-a dispus carantina sau izolarea, asiguraţii care nu se află în această situaţie au dreptul la concediu şi indemnizaţie pentru supravegherea şi îngrijirea copilului în vârstă de până la 18 ani, se arată în proiect.
"Indemnizaţiile se acordă pe baza certificatului de concediu medical eliberat de medicul curant sau, după caz, de medicul de familie care a luat în evidenţă şi a monitorizat aceste persoane, pentru o perioadă stabilită în funcţie de evoluţia bolii şi durata monitorizării.
Cuantumul brut al indemnizaţiei este 100% din baza de calcul şi se suportă integral din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate", mai spune proiectul.
Iniţiatori sunt parlamentari de la USR, UDMR, PNL şi PSD.
Acesta a fost adoptat deja de Senat, iar Camera Deputaţilor este for decizional.