Andra notat în dreptul imaginii: "Simbolul national ar putea fi o racheta de tenis. Pentru ca de când e Simona pe teren, ne-am simțit mai mândri ca niciodată ca suntem romani! O campioana de nota 10, Simona Halep!".
Postarea a fost apreciată de fanii ambelor vedete.
Simona Halep va fi numărul 1 mondial la finalul anului, pentru a doua oară consecutiv.
Sportiva română este a XIII-a jucătoare care termină pe primul loc doi ani la rând, de la introducerea ierarhiei computerizate în 1975.
Halep a urcat în premieră pe locul I WTA la 9 octombrie 2017 şi de atunci s-a menţinut pe această poziţie, cu excepţia unei scurte perioade după Australian Open, când a pierdut finala şi poziţia de lider în favoarea danezei Caroline Wozniacki. Halep a fost a XXV-a jucătoare care urcă pe locul I.