Argumentul parlamentarului este că firmele ar majora anticipat şi artificial preţurile, de teamă că vor pierde bani.
"O să am o părere un pic contondentă cu domnul guvernator al Băncii Naţionale şi o să vă spun că, din punctul meu de vedere, ca preşedinte al Comisiei de buget-finanţe, atunci când guvernatorul României iese şi spune că vom avea o inflaţie de 4,3% nu face altceva decât să atragă o mărire a preţurilor pentru că fiecare - şi am discutat cu cei din mediul privat - a primit un semnal de alarmă şi atunci ei au zis: 'Băi, noi nu mai aşteptăm aprilie, mai, iunie. Majorăm de acum preţurile'", a afirmat, marţi, Budăi.
În replică, purtătorul de cuvânt al BNR, Dan Suciu, a declarat în direct la Realitatea TV, că nu se poate face o legătură între estimările făcute de bancă şi evoluţia reală a economiei. "Uitaţi-vă ce s-a intâmplat în februarie, când cele mai mari creşteri de preţ a fost la citrice. Nu cred că importatorii şi producătorii de portocale au aşteptat declaraţiie guvernatorulu ca să creasă preşţurile, cred că e vorba de evoluţii fireşti, sezoniere," a precizat Suciu.
În legătură cu scrisoarea trimisă de Liviu Dragnea către conducerea BNR, în care se cer lămuriri legate tot de evoluţia inflaţiei, oficialul BN a precizat "că în scurt timp îi vom da un răspuns, este o discuţie mai degrabă tehnică decât o dispută."
Conform Raportului asupra inflaţiei, prezentat de BNR în februarie, inflaţia ar putea ajunge la 4,9% în primul trimestru din acest an şi la 5,1% în cel de-al doilea trimestru.
"Noi, de regulă, nu facem prognoze decât pentru noi, prognoze de preţ. Vi le prezentăm pe cele lunare cu un anumit risc. Sunt prognozele noastre, dar pentru a tempera ceea ce văd că se amplifică în discursul public, în ciuda rugăminţii pe care v-am adresat-o şi v-o adresăm din nou, de a nu prezenta puseul acela inflaţionist ca fiind prognoza noastră că o să crească preţurile. 80-90% din acel puseu inflaţionist este deja în spatele nostru. Sunt majorări de preţuri care s-au realizat. De aceea, nici nu considerăm că am acţionat cu întârziere şi dovada clară, aş spune, peremptorie, este prognoza noastră", a spus, atunci, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
Acesta a explicat că majorarea inflaţiei în prima parte a acestui an se va produce pe un efect de bază cauzat de faptul că în lunile ianuarie şi februarie 2017 au fost înregistrate scăderi de preţuri.