Cel mai întins teren agricol îl deţine deputatul PSD Ion Bălan. Social-democratul are 421 de hectare în Tulcea, cumpărate în ultimii şapte ani împreună cu soţia.
La mică distanţă se situează un democrat-liberal. Vasile Iliuţă are 402 hectare în Călăraşi, cumpărate în ultimii 17 ani, tot împreună cu soţia.
Pe locurile trei şi patru se află un senator PPDD şi o doamnă deputat din aceeaşi formaţiune. Teiu Păunescu şi Maria Dragomir au 152 de hectare în Olt, respectiv 121 în Călăraşi.
Pesediştii Adrian Anghel, Ion Rotaru şi liberalul Victor Ciorbea sunt alţi parlamentari care deţin fiecare zeci de hectare de teren agricol în Brăila, Ialomiţa şi Alba.
Chiar dacă nu se fac fermieri, parlamentarii pot vinde la preţ bun. Începând cu acest an, terenurile agricole se vor scumpi cu până la 30%, spun specialiştii. Deputatul Elena Udrea anunţa în toamnă că se tocmeşte pentru 80 de hectare în Călăraşi şi Giurgiu. La sfârşitul lui 2013 părea descurajată.