"Miercuri, 22 iunie 2022, poliţia locală din Campine a descoperit un laborator de droguri sintetice situat pe domeniul militar (NATO) de la Peer şi utilizat pentru producerea de MDMA (Ecstasy)", a anunțat Parchetul din provincia belgiană Limbourg, relatează HotNews.ro.
Potrivit sursei citate, laboratorul "a fost destructurat de serviciile specializate ale Poliţiei federale, în colaborare cu Institutul naţional de criminologie (NICC) şi cu Protecţia civilă".
În momentul descoperirii laboratorului, două persoane au fost reţinute. Ulterior, cei doi suspecţi au fost puşi în libertate, după ce au fost interogaţi de anchetatori. Parcehtul menționează că aceștia nu erau angajaţi ai Ministerului Apărării.
Din informațiile de până în prezent, este luată în calcul ipoteza potrivit căreia "o casă vecină" ar fi implicată în crearea acestui laborator clandestin, mai arată sursa citată.
Ministerul Apărării belgian a rectificat însă informaţia dată de Parchet, precizând, pentru AFP, că laboratorul se situează "pe un fost teren militar, în proximitatea bazei", dar nu chiar pe teritoriul acesteia.
Mențiunea făcută de minister este foarte importantă, și asta deoarece baza aparţine aviaţiei belgiene şi este cunoscută pentru găzduirea de arme nucleare americane în cadrul dispozitivului de apărare al NATO, împreună cu alte baze în Europa.