Accidentul s-a produs după ce un șofer a ieșit din intersecție fără a se asigura.
În urma impactului, mașina în care se afla femeia însărcinată a ricoșat într-un alt autoturism, parcat pe marginea drumului.
La fața locului au ajuns pompierii, o ambulanță SAJ Vaslui de tip C2 și polițiștii rutieri.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar femeia gravidă a fost transportată la spitalul din Bârlad, la aproximativ o oră, a născut o fetiță.
„Femeia însărcinată a ajuns la CPU Bârlad, fiind stabilă hemodinamic și respirator, nu avea nicio lovitură, doar apa ruptă. A fost dirijată către Secția Obstretică și Ginecologie, pentru naștere. La orele 21.45, femeia, care era la prima naștere, a adus pe lume o fetiță de 3,580 kg, sănătoasă și plină de viață. Atât ea, cât și mama se simt bine și au parte de toată atenția cadrelor medicale, având în vedere că au trecut printr-o mare cumpănă”, a precizat medicul Oana Balbuzan, purtător de cuvânt al spitalului bârlădean.
Șoferul de 44 de ani din Bârlad care a provocat accidentul a rămas fără permisul auto 60 de zile pentru că nu a acordat prioritate în intersecție și a fost sancționat contravențional, potrivit vremeanoua.ro.