În Africa, "topirea" sânilor este o practică des întâlnită în rândul familiilor care au fete. În jurul vârstei de 10 ani, moment în care încep să li se dezvolte sânii, fetele sunt supuse unor chinuri înfiorătoare în momentul în care sunt forţate să se supună unor cutume ale comunităţii. De cele mai multe ori, ritualul este performat chiar de mamele acestora care, spun ele, văd în asta singura posililitate ca fiicele lor să nu fie agresate sexual. Recent, s-a aflat că acest ritual barbar este întîlnit şi în Marea Britanie, în comunităţile de origine africană.
Ritualul presupune lovirea peste sâni cu obiecte încinse în cărbuni aprinşi. De cele mai multe ori, se folosesc pietre, ciocane sau bucăţi de metal de diverse forme.
Cathy AbahFouda, o victimă a acestei practici, a povestit, pentru jurnaliştii de la The Sun, chinurile prin care a trecut.
"La vârsta de 10 ani au început să-mi crească sânii. Mama a explicat surorii mele că imi crescuseră prea devreme şi că din cauza asta aveam să atrag băieţii", spune fata.
La un an după ce a fost mutilată, lui Cathy au început să i se refacă sânii şi să-i crească. Aşa că fata a început să se mutileze singură. Recunoaşte, însă, că practica nu a împiedicat-o să rămână însărcinată la doar 16 ani şi să fie nevoită, astfel, să părăsească şcoala.
A avut de suferit cumplit. Din cauza rănilor, nici măcar nu a putut să-şi hrănească bebeluşul.