În prezentarea bilanţului activităţii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Kovesi a arătat că, între cele peste 300 de persoane s-au numărat şase miniştri şi parlamentari, între care Miron Mitrea, Liviu Dragnea şi Ion Stan.
Potrivit DNA, în 2013 au mai fost deferiţi justiţiei cinci preşedinţi și vicepreședinți de consilii județene, 34 de primari și viceprimari, 25 de magistrați - între care doi membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, 19 avocați, 10 directori de companii naționale și 22 de directori din alte instituții publice.
"Au fost trimiși în judecată peste 1.000 de inculpați (în anul 2013, n.r.), cu o treime mai mult decât în anul anterior. Au fost arestate preventiv 155 de persoane, ceea ce reprezintă nu doar o creștere similară raportat la anul 2012, ci și un indicator pentru gravitatea faptelor cercetate", a spus Kovesi.
Şeful DNA a adăugat că, în 2013, a crescut "semnificativ" numărul rechizitoriilor, fiind întocmite 270 de astfel de documente.
"În aceste cauze s-a reținut săvârșirea a peste 1.200 de infracțiuni de corupție, asimilate sau în legătură cu corupția, dar și a 129 de infracțiuni de evaziune fiscală, 524 de infracțiuni de înșelăciune, 22 de spălare a banilor și 46 de infracțiuni de constituire a unui grup infracțional organizat", a mai spus Codruţa Kovesi.
Potrivit bilanţului DNA, cei 82 de procurori ai structurii au avut de soluționat peste 7.900 de cauze.
"În medie, un procuror a efectuat urmărire penală în aproape 100 de cauze, un volum dificil de gestionat, mai ales atunci când avem în vedere natura acestor dosare", a precizat Codruţa Kovesi.