Laura Codruța Kovesi a obținut 26 voturi, miercuri, în comisia pentru libertăți civile și justiție (LIBE) a Parlamentului European, clasându-se pe locul întâi pentru ocuparea poziției de procuror-șef al Parchetului European.
Pe locul doi s-a clasat candidatul francez Francois Bohnert cu 22 voturi, iar pe trei Andres Ritter, din Germania. Votul a fost secret, cu buletine.
Reacțiile nu au întârziat să apară. ”Somăm Guvernul României să înceteze orice sabotare a candidatului român pentru poziția de Procuror Șef European”, a scris, pe facebook, europarlamentarul Siegfried Mureșan.
VIDEO Prima reacție a Laurei Codruța Kovesi la aflarea rezultatului votului din LIBE
Votul a fost salutat și de Monica Macovei.
Kovesi obținuse 12 voturi din partea membrilor Comisiei pentru Control Bugetar, marți. Principalul său rival, francezul Jean-Francois Bohnert, a obţinut 11, în timp ce al treilea candidat, reprezentantul Germaniei, a primit un singur vot.
Cei trei candidați pentru șefia Parchetului European au fost audiați marți în comisiile LIBE și Cont.
Ce urmează?
După aceste două voturi separate din comisii, Kovesi va fi propusă votului plenului Parlamentului European, care va lua decizia prin majoritate absolută.
Decizia privind-o pe Laura Codruța Kovesi va face apoi obiectul negocierilor dintre Parlamentul European și Consiliul UE.
COREPER - care îi reunește pe reprezentanții permanenți ai statelor membre - a dat un vot deja, în 20 februarie. La momentul respectiv, candidatul francez a primit 50 de puncte, iar Kovesi și candidatul german, câte 29, în condițiile în care Kovesi nu s-a bucurat de sprijinul Guvernului României.
Votul din COREPER poate fi, cel puțin teoretic, întors.
Cum a decurs audierea
Laura Codruța Koveși, a precizat, marți seară, în cadrul audierii pentru funcția de procuror-șef european, când a fost pusă să dovedească faptul că știe limba engleză, de către o eurodeputată, că știe și franceză.
”Dacă puteți să îmi răspundeți în engleză, puteți să o faceți, avem interpreți buni.”, a fost capcana eurodeputatei în care Kovesi s-a descurcat cu brio. ”Știu engleză, mă descurc în engleză. Știu și franceză, dar vreau să vorbesc, pentru colegii mei, în limba maternă”, a spus Kovesi, după ce a răspuns, integral, în engleză la întrebarea adresată, răspuns aplaudat furtunos de parlamentari.
Timp de o oră şi un sfert, Laura Codruţa Kovesi şi-a prezentat experienţa, calificările şi proiectele pentru conducerea Parchetului European în faţa a aproape 100 de europarlamentari.
Kovesi a fost criticată de europarlamentari PSD, dar şi lăudată de mulţi alţii, români şi străini.
De altfel, chiar şi rivalul său german a avut cuvinte de laudă pentru Kovesi.
”Este o mare onoare să fiu în acelaşi cerc de candidaţi cu doamna Kovesi. Am cea mai mare admiraţie pentru angajamentul şi curajul ei şi cred că putem spune în această etapă, cel puţin în ceea ce îi priveşte pe ceilalţi candidaţi, că mă simt cu adevărat onorat să fiu în acelaşi cerc cu ei şi să mă aflu în faţa dumneavoastră”, a spus ANDREAS RITTER, candidat la funcţia de Procuror-şef european.
Kovesi a fost audiată la Bruxelles pentru funcţia de procuror-şef UE. Aplauze la scenă deschisă
Laura Codruța Kovesi nu a beneficiat de votul Bulgariei în vederea desemnării în funcția de șefă a Parchetului European.
Bulgaria, vecina României de la sud de Dunăre, a votat împotriva desemnării Laurei Codruța Kovesi în funcția nou înființată de șefă a Parchetului European, scrie cotidianul bulgar Sega, citat de Euractiv.com.
La votul din Coreper, România a votat la rândul ei împotriva lui Kovesi.
Laura Codruța Kovesi a ajuns pe lista scurtă pentru acest post, alături de alți doi candidați, francezul Jean-François Bohnert și germanul Andres Ritter.
La votul din Coreper, care îi reunește pe ambasadorii permanenți ai statelor membre, Bonhert a obținut 50 de voturi, iar Kovesi și Ritter câte 29.
Ce este Parchetul European
Parchetul European, care se așteaptă să fie operațional în 2020, va fi un birou independent însărcinat cu investigarea, urmărirea și aducerea în fața justiției a infracțiunilor împotriva bugetului UE, cum ar fi frauda, corupția sau frauda transfrontalieră cu TVA de peste 10 milioane de euro. Lista infracțiunilor va putea fi extinsă în viitor pentru a include, de exemplu, activități teroactivități teroriste.riste.
Până în acest moment, 22 de state membre s-au alăturat Parchetului European. Cele cinci state care nu participă încă (Suedia, Ungaria, Polonia, Irlanda și Danemarca) se vor putea alătura în orice moment.
Parchetul European va avea sediul central în Luxemburg si va fi compus dintr-un procuror-șef și un colegiu de procurori din toate țările participante. Aceștia vor coordona investigațiile curente desfășurate de către procurorii delegați în fiecare stat participant.